Advertisements

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”- avanpremiera

bbar

În 2014 s-au făcut 100 de ani de la Primul Război Mondial un fel de armistițiu până la Al Doilea Război Mondial în care vechi ambiții au fost destrămate, altele reclădite  ,apoi o lungă perioadă de amorțire spirituală , în țările lagărului comunist , cu reeducarea în spiritul omului nou , si brusc, ceea ce părea de neclintit  a fost dărâmat : Zidul ! Speranțe,  noi neliniști au pus în mișcare aceleași mașini de propagandă cu alte formulări, poate și mai nocive. Suntem în 2018, la noi e ,,pace”, la alții butoiul cu pulbere stă să explodeze, dar ne ducem traiul în carnaval , refuzând să aruncăm un arc peste trecutul apropiat, atât de crud și nedemn pentru o lume modernă. Mai avem foarte puțini martori, supraviețuitori ai crimelor de epurare etnică, în care părinții noștri și alte rude au fost , cel mai adesea, unele dintre victime /alții dintre torționarii feriți de judecata posterității.

Cel mai nou lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude   „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”,  titlul internațional   ,,I Do Not Care If We Go Down In History As Barbarians ” (2018)  va avea premiera mondială în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.  Cea de-a 53-a ediţie a prestigiosului eveniment va avea loc în perioada 29 iunie – 7 iulie.
Filmul lui Radu Jude aduce aminte cum s-au trecut sub tăcere genocide , pentru a ne simți superiori  altora care au fost incriminați și mai ales pentru a avea conștiința ușoară. Titlul filmului „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” redă un citat din cuvântarea rostită în Consiliul de Miniştri, în vara lui 1941, de către domnul profesor si avocat Mihai Antonescu. (n.n. l-a cunoscut pe controversatul  generalul Ion Antonescu, pe care l-a reprezentat într-un proces ( (înscenat?) de bigamie re-căsătorindu- cu Maria Niculescu, fostă Cimbru, fostă Fuelle, înainte de a fi divorțat de Rașela Mendel. ,,

Deşi nu este o invitaţie la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, aşa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, transmite Radu Jude. Cât de diferită este această versiune a istoriei, comparativ cu istoria prezentată în cărțile școlare în acest moment? Sau în comparație cu istoria triumfătoare pe care o pregătim pentru a sărbători în 2018, Centenarul Marii Zile a Uniunii.

Regizorul Radu Jude explică: „E un film dens, conține foarte multe lucruri pentru toate gusturile, ceea ce îl face un adevărat film comercial. Iași & Odessa 1941, Namibia 1904. O nuvelă de Isaac Babel. Un comentariu de Giorgio Agamben la un text de Hannah Arendt. Citate și referințe pentru toți: de la Mareșalul Antonescu la Ludwig Wittgenstein, de la dr. Joseph Goebbels la dr. Nicolae Păulescu, de la D.W. Griffith la N. Steinhardt, de la Cioran la Fiara Paloșului – Boldur, de la Raul Hilberg la domnul profesor Gheorghe Alexianu. O secvență din Oglinda de Sergiu Nicolaescu. Un preot orthodox jucat cu sensibilitate de Rareș Hontzu. Un haiku recitat de Alexandru Dabija (unde ești tu, George Vraca?). Două fotografii din 1941. Un fragment dintr-un film de arhivă cu armata română (“soldații Crucii și ai dreptății”) intrând în Odessa. Ioana Iacob, o actriță extraordinară. Alexandru Dabija, superb. Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Bogdan Cotleț. Șerban Pavlu râzând ca Beavis&Butthead. Minunați actori neprofesioniști, cum ar fi Gheorghe Mezei sau Dumitru Răducu. Nici iubitorii teatrului de revistă nu au fost uitați: Tudorel Filimon e încântător și doar Alex Bogdan îl întrece în panaramă! Imagine realizată de Marius Panduru pe 16 mm și pe video. Muzică de toate felurile, de la „Raze de Soare” la „Wenn die Soldatendurch die Stadtmarschieren”. Nuditate. Fanfară. Împușcături. Umor intelectual (unde sunt invocați Saul Kripke și Rorty, de exemplu), dar și cazon.“Ce să mai spun, cânta și muzica, era ceva extra”, cum scrie Gellu Naum. Un adevărat film pentru întreaga familie!”

Sinopsis
În anul 1941, armata romnă este responsabilă pentru epurarea etnică de pe frontul de est.Un tânăr artist proiectează  să reconstituie aceste ,,evenimente” în București printr-un spectacol de teatru stradal  cu  intenția de a explora cum se raportează o națiune la propria istorie , cum conștientizează și-și judecă trecutul și cum își asumă ororile trecutului pentru a nu mai repeta ,,răul din noi!”

Surse:http://www.clujulcultural.ro/cel-mai-nou-film-al-regizorului-radu-jude-participa-la-karlovy-vary-festival/

Victorie!

Advertisements

One Response

  1. Salazar July 8, 2018

Leave a Reply