Advertisements

Hawaii

Un film bunicel reușit de Jesús del Cerro sau, ca să folosesc o butadă – un film românesc bun, chiar dacă nu e în același timp și bun, și românesc – asta din cauză că prezintă sub o ideologie pe dos și mult romanțată realitatea de sub socialism. Față de alte filme ale lui Jesús, rezultatul nu e însă deloc catastrofal, chiar dacă e destul de departe de “Quod erat demonstrandum”, de exemplu – un film cu o temă asemănătoare.

În condițiile în care regia și, mai ales, scenariul nu sunt foarte inspirate. atuul principal al filmului e distribuția. Roluri bune făcute de Dragoș Bucur și Vasluianu chiar dacă Andi nu se ridica la înălțimea altor securiști întrupați de Florin Piersic junior în amintitul QED sau de Răzvan Vasilescu în „Stare de fapt”.

Cam rigidă în rol Cristina Flutur, mult mai credibila la Mungiu în “După dealuri”, în schimb destul de emoționant Constantin Cojocaru în rolul tatălui care face orice pentru ca fiul sau sa aibă șansa de care n-a avut el parte cândva. Și acum revin la minusurile deranjante, chiar dacă filmul a fost în general agreabil.

Ca şi alte filme care-și propun să descrie fără menajamente viaţa de dinainte de 89, Hawaii are ca personaje exact acelaşi gen de oameni care ar fi fost, în alt context, protagonişti ai filmelor de propagandă: oameni simpli, care ar face orice să îşi ajute familia, prietenii şi chiar pe vecini, fără a aștepta ceva în schimb.

Abordarea stânjenit hollywoodiană a problemei politice dă rateuri în aceeași măsură cu Tovarășul milițian, la fel de neplauzibil. Din punct de vedere cinematografic, în categoria pe care și-o revendică, filmul se descurcă onorabil, depășind așteptările celor satistiți de filmul românesc realist, care nu reușește să transmită vreun mesaj celor care merg la Mall să vadă un film incitant sau relaxant – oricum, dar nu provocator.

Advertisements

Leave a Reply