Advertisements

Charleston

Debutul în lungmetraj al lui Andrei Kretzulescu intră în cinematografe din 8 iunie, și zic să mergeți să-l vedeți, pentru că e curajos: vorbește despre emoție direct la genul masculin. Mi-a plăcut să stau de vorbă cu Andrei pentru combinația de frust și sensibil pe care vă las s-o descoperiți mai jos:

Povesteai într-un interviu pentru Variety că filmul a pornit cumva de la o experiență pe care ai trăit-o de-adevărat. Care e povestea din spate, ce te-a marcat atunci și de ce ți-ai dorit să arăți asta într-un film?

Istoria filmului Charleston pleacă din singura mea frică veritabilă: frica de a pierde un om pe care îl iubesc.  În copilărie, maică-mea s-a amorezat de un alt bărbat și-a plecat de-acasă. Apoi, s-a întors și-am avut o conversație. Mama mi-a explicat că a plecat pentru că s-a îndrăgostit și că s-a întors pentru că îl iubește pe tata prea mult.  Povestea a rămas cu mine, și-atunci, în momentul când m-am hotărât să scriu un scenariu de lung-metraj nici n-am avut altă variantă, povestea asta a fost prima și singura opțiune.

Părinții tăi sunt împreună în continuare?

Nu. S-au despărțit până la urmă, acum fix 30 de ani.  Mama s-a prăpădit în urmă cu 20 de ani, iar tata în urmă cu doi. Am făcut filmul Charleston  în numele maică-mii. Îi este și dedicat.

Cu ce-ai rămas de la mama ta?

Nu știu să spun exact. De fapt, filmul l-am făcut ca să încerc să răspund la întrebarea dacă cineva poate să iubească doi oameni diferiți în același timp. Mi-am dorit să fie nu un film de dragoste, ci unul despre dragoste. Și am stat mult să mă gândesc în ce cheie să-l tratez. N-am vrut să-l fac nici foarte serios, ca să nu cad în patetism, și nici foarte amuzant, ca să nu cad în bășcălie. Am ales cea mai grea cale, pe muchia dintre tragedie și comedie, fiindcă mi se pare că o astfel de poveste numai așa poate fi tra­­­­­­tată.

Citiți continuarea interviului realizat de Ana-Maria Onisei aici.

Advertisements

Leave a Reply