Advertisements

Cannes 2018

„Shoplifters”, regizat de Hirokazu Kore-eda, obține trofeul Palme d’Or. Premiul Juriului merge la “Capernaum“, de Nadine Labaki, prezentat către sfârșitul festivalului. Acest film furnizase bârfa că președinta juriului ar fi suspinat când l-a văzut.

cannes1 - CopySe preconiza astfel un Palme d’or feminin, care să fie în ton cu mișcările #MeToo și de includere a femeilor, tendință observată și la premiile Oscar. Dar filmul nu era totuși făcut pentru marele trofeu, nu era cel mai bun. Acest juriu eteroclit, format mai ales din cineaști bărbați și actrițe femei, a negociat până la urmă un palmares echilibrat, de bun gust și, mai ales, de bun simț, susține Iulia Blaga. în corespondența sa de pe Croazetă:

E adevărat că, judecând după ce toate filmele au fost arătate, juriul a avut de unde alege. Au rămas pe dinafară titluri care meritau premiate, dar care n-au întrunit voturile tuturor. Comparativ cu anul trecut, a fost o ediție mai bună. În mod surprinzător, cele mai slabe titluri au fost cele franțuzești.

Un alt film iubit de critici – „Burning“, de Lee Chang-Dong, a fost distins cu Premiul FIPRESCI. În egală măsură rafinat și ușor de înteles, “Shoplifters“ e povestea umană a unei familii sărace ce crește copii adunați de pe stradă pentru a se răsuci la final dezvăluind trecutul nu foarte idilic al acelei familii.

Filmul pune în abis noțiuni ca familia, paternitatea sau valorile morale, făcându-te să te întrebi cât de relative sunt, până la urmă nu doar normele sociale dar și păcatele biblice. Să nu furi – dar copiii fură din magazine pentru că n-au ce mânca, să nu ucizi – dar dacă e caz de legitimă apărare? Totul cu multă delicatețe și răbdare.

Faptul că au fost mai multe filme bune decât premii e trădat și de ruperea Premiului pentru scenariu în două – jumate pentru „Lazzaro felice”, de Alice Rohrwacher, jumate pentru „Three Faces”, de Jafar Panahi. Premiul pentru scenariu era singurul pe care ar fi putut să-l ia „Lazzaro felice”, care vorbește despre Italia oamenilor săraci străluminată de apariția unui sfânt pe care nimeni nu-l crede sfânt, ci profită de el.

Cineastul polono-britanic Pawel Pawlikowski a fost premiat pentru melancolicul „Cold War”, un inedit love story în alb-negru dintre doi oameni care nu pot fi împreună nici în Estul comunist, nici în Occidentul cosmopolit al anilor ’60. Filmul e inspirat din viața părinților săi. Premiul de interpretare masculină s-a dus la interpretul din „Dogman”, de Matteo Garrone.

cannes0 - Copy

Marcello Fonte a mărturisit pe scenă că în copilărie închidea ochii și auzea aplauze (un self-fulfilling prophecy) și, la fel ca eroul lui, a fost atât de modest încât n-a îndrăznit să ia trofeul atunci când i s-a înmânat. Adevărul e că n-au prea existat roluri masculine remarcabile în acest an, cu excepția extraordinarului protagonist din ”Capernaum”, Zain Alrafeea.

Până la urmă „Capernaum” a primit Premiul Juriului, care e un premiu mai important decât cel de interpretare masculină. Nadine Labaki a venit cu un text pregătit de acasă (se aștepta să câștige) și a spus pe scenă că fetița care o joacă în film pe sora eroului trăiește în continuare în stradă, oricât s-a străduit ea s-o ajute. Ea a declarat:

Cred că toți putem schimba ceva. Nu le putem întoarce spatele acestor copii care se descurcă cum pot. Vreau să vă invit să reflectați pentru că să nu fii iubit în copilărie e la baza răului care există azi în lume.

Grand Prix, al doilea premiu ca importanță din palmares (în afara acelui la Palme d’or special inventat pentru Godard) pleacă în SUA la Spike Lee pentru reușitul “BlacKkKlansman“, care reconstituie povestea reală a unui polițist de culoare din Colorado care se infiltrează undercover în Ku Klux Klan, în anii 70.

Advertisements

Leave a Reply