Advertisements

Ultima soluție

Evoluția filmului

„Epoca filmului mut” a apus alungată din urmă de „filmul vorbit” care apărea ambițios la orizont! Dar, cum, inevitabil, Pământul se rotește, nici filmul vorbit nu putea rămâne în ascensiune permanentă, așa că a început să coboare lent, dar sigur. Acum, deși încă nu se vede clar, „filmul vorbit” este împins din spate de… „filmul scris”! Această situație dramatică nu a apărut din senin. Este o cauză directă a progresului excesiv, care se remarcă în toate domeniile. De exemplu, medicina a evoluat atât de mult, încât, practic, nu mai găsești un om sănătos, după cum remarca cineva!

Evoluția filmului, a cinematografiei, în general, a cunoscut salturi spectaculoase, chiar în momente în care se considera că nu mai există nicio soluție. Unul dintre ele a fost realizarea pe scară industrială a peliculei care să nu mai provoace incendii, altul a fost apariția sonorului, iar în epoca noastră, suportul digital al imaginii cinematografice. Toate acestea au dus la o mărire excesivă a numărului făcătorilor de filme, încât implozia a devenit iminentă, în condițiile în care, pentru spectatori, ziua a rămas tot de douăzeci și patru de ore!

Scenaristica

Au apărut „cursurile intensive de scenaristică”, și peste producători s-a năpustit o avalanșa de scenariști. S-au încercat tot felul de metode de temperare, de la înființarea sindicatelor în domeniu, la reguli stricte de redactare a „scriptului”. Astfel, numele personajului se scrie cu litere mari și se plasează la mijlocul rândului. Sub acesta se plasează, tot centrat, replica actorului, dar rândul, în acest caz, este doar o treime dintr-un rând normal. Observațiile sau indicațiile regizorale se scriu separat, pe rânduri cu lungime normală. Acum sunt programe pe calculator, care costă o căruță de bani. Fontul trebuie să fie de 12, încât o pagină de scenariu să corespundă unui minut de film. Dacă nu respecți aceste reguli, nu ești scenarist, indiferent de talent și inspirație!

Cititorii americani de scenarii s-au perfecționat atât de mult, încât nu mai citesc cuvânt cu cuvânt. Practic, se așază în fața scenariului, fixează  pagina din stânga cu un ochi, iar pe cea din dreapta cu celălalt și, dând paginile, apreciază conținutul în funcție de succesiunea replicilor personajelor, a numărului de indicații regizorale și a numelui scenaristului.  Românii, mai inventivi au găsit altă metodă! Centrul Național al Cinematografiei, adică CNC,  nu primește scenarii, pentru că ar primi tone, ci „proiecte cinematografice”! Adică, la pachet, producător/regizor/scenariu.

scriptNu pare nimic anacronic, numai că regizorul are patalama și de producător și scrie și scenarii, că a învățat la facultate tehnica de redactare. Foarte important: producătorul nu trăiește din încasări, ci din banii de la CNC! Scenaristul din afară are acces numai în funcție de gradul de rudenie cu producătorul/regizor, sau de prietenie. Și mai e ceva: fiecare din cele trei părți primește un punctaj. Astfel, cine vine din urmă, nu are nicio șansă față de cel care a luat startul cu cinci sau zece ani înainte!

Cu asta, cred că m-am pus bine cu toți cineaștii profesioniști! Bine rău! Ce-i drept, câțiva mi-au citit și apreciat scenariile, dar, fie nu erau implicați în producția de film, fie le-au considerat prea costisitoare.  Așa a apărut „filmul scris”, nu sunt eu primul! Eu am hotărât să-mi public scenariile în volum ca o ultimă soluție. Metoda are și dezavantaje, deocamdată mai multe, dar și avantaje pe termen lung. Principalul ar fi compensarea anchilozării imaginației tinerilor provocată de calculator. Imaginația a fost și va rămâne motorul progresului. Fără imaginație n-am fi decât niște roboți. De nivel inferior, desigur!

Există filmul scris?

Diferența dintre „filmul scris” și scenariu este acela că, după cel din urmă se realizează un film, iar după primul, nu. Scenariul este un text scris de cineva care vede un film pe un ecran imaginar. Am aflat acest lucru ca cineamator de la cineaștii noștri consacrați, ca de exemplu Andrei Baier, Ion Popescu Gopo, Geo Saizescu, Bob Călinescu sau Radu Petrescu Aneste – care nu mai sunt printre noi, sau Alecu Croitoru, Victor Antonescu, Valerian Sava sau Tudor Caranfil, care sunt în vârstă.

Eram la liceu în clasa a opta, la un internat de băieți din Câmpina, când pedagogul ne-a dus la „Casa de cultură” la o proiecție de diapozitive color realizate în peșteri. De-atunci mi-am dat seama că imaginea este/va fi cel mai eficient mijloc de comunicare. Primul film care mi-a rămas în minte era cu un vapor care naufragia. Să vezi asemenea imagini pe vremea aceea era ceva deosebit, darămite să realizezi!

Desigur, m-au interesat și „poveștile”. Am dus la o editură primul meu roman, care a fost și ultimul, iar redactorul mi-a spus că, de obicei, nu citește un manuscris până la sfârșit ca să-l respingă. Adică nu trebuie să mănânci toată ciorba ca să vezi dacă e stricată. Dar pe-al meu l-a citit, pentru că l-a interesat ce se întâmplă. Dar nu e roman, mi-a spus, e scris inginerește, nu știa că-s inginer, poate fi un scenariu de film. Dacă ai talent literar, poți scrie pagini întregi fără să spui nimic, dar cititorul să nu poată lăsa cartea din mână. Dar, dacă în poezie „e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!”,  la scenarii e invers! Asta o spun eu!

Deseori se afirmă, de către maturi, desigur, că tineretul, va fi lipsit de imaginație din cauza calculatorului și filmelor actuale. Altfel spus, că lectura dezvoltă imaginația. Nu e greu de observat acest lucru! „Imaginea”oferă totul de-a gata, iar creierul crud nu mai face niciun efort intelectual, ca urmare nu se mai dezvoltă. Dar nu ne mai putem întoarce la vechile romane voluminoase, pentru că nici timpul nu mai este infinit. Așa că, „filmul scris” ar putea fi una dintre soluții. Nu numai pentru cei care l-ar scrie, dar și pentru cei care l-ar citi. Ar fi un exercițiu intelectual să-ți imaginezi cum arată personajul, cum este îmbrăcat, cum arată decorul sau ambianța sonoră, fără un text literar de-a gata, sau o imagine pe ecran. Ba mai mult, ce actor l-ar putea interpreta, ce indicații regizorale i-ai da.

Tot de la înaintași am aflat că, în scenaristică, trebuie respectată „regula celor 3 C”: Ce vrei să spui, Cum vrei să spui, Cui te adresezi. Eu aș mai adăuga și „Cu ce scop”! Tot așa am aflat că scenariul este ca o tablă de șah, pe care piesele/personajele nu se mișcă de capul lor, ci numai după cum dorește jucătorul/autorul. Apoi, nu tot ce se proiectează pe un ecran e film! Dacă regizorul este cel care primește laudele atunci când filmul are succes, scenaristul este cel care primește bobârnacele dacă nu are. Asta în cazul când nu este el și regizorul! Altfel, pe scenarist nu prea-l deranjează nimeni, nu întotdeauna apare pe afiș, și nici în cronici, în programele cinematografelor niciodată, sau în spoturile publicitare, și nici nu dă interviuri la televizor.

Așa că, realmente, șansa lui este „filmul scris”! Dorin Goagă, în introducerea volumului său de Scenarii de film.

Advertisements

Leave a Reply