Advertisements

The Salesman (2016)

Filmul cineastului iranian Asghar Farhadi care i-a suflat premiul pentru scenariu Sierranevadei lui Cristi Puiu la Cannes a rulat anul trecut la noi în cadrul primei ediții Les films de Cannes à Cluj-Napoca. Nu credeam să-l mai văd pe marile noastre ecrane, dar el a intrat totuși discret în cinematografele românești, fiind distribuit de Asociația Macondo. Nu credeam că va rula la noi pentru că nu este unul „de acțiune”, chiar dacă se întâmplă destul de multe pe parcurs.

Încă din start îți dai seama că nu e genul de producție făcută pentru succesul de public: protagoniștii săi joacă într-o piesă de teatru care a inspirat titlul filmului – Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller. Chiar dacă de murit nu moare nimeni, intriga lui Forushande pornește de la o agresiune care nici măcar nu este arătată – fiind doar sugerată în mod subtil. Dacă în A separation (2011) Asghar Farhadi trata o problemă specifică societăților musulmane, unde copilul rămâne în familia tatălui după divorț, The Salesman (2016) merge spre o situație universal-umană. Una greu de depășit, dar posibilă în orice cuplu: agresiunea sexuală.

Salesman

Forța filmului vine din modul delicat în care tratează acest subiect dur: sensibil la sentimentele protagoniștilor, neiertător până în final cu privire la natura umană. Forushande nu pare a vrea să arate chiar tot, dar reușește să spună foarte multe. Asta chiar dacă protagoniștii săi nu spun prea multe, lăsând doar să se înțeleagă pe parcurs ceea ce simt, astfel încât camera pare destinată să-i urmărească până la capătul poveștii.

Prin cea de-a doua nominalizare la Oscar din cariera cineastului (precedată de cea de-a treia nominalizare la Globurile de aur), orice umbră de îndoială asupra favoritismelor care mai plana asupra celor de la Cannes (care ar fi avut o preferință pentru cinematografiile română și iraniană, se zicea) dispare: Asghar Farhadi este un cineast valoros, iar un alt premiu Oscar l-ar propulsa pe o lista selectă a favoriților Hollywood-ului, alături de Federico Fellini (4 premii Oscar), Ingmar Bergman (cu 3) și Carlos Saura (tot cu 3).

Mai multe despre acest film citiți în cronica scrisă de Răzvan pe cefilmevad.eu:

O peliculă laborioasă, alcătuită din piese atent prelucrate, ca un ceas elvețian. Scene scurte, montate cu atenție, ca un puzzle. Oameni care nu râd, care nu plâng (deși casa se prăbușește pe ei la începutul filmului, lumea se prăbușește pe ei sau ei se prăbușesc în lume), oameni care sunt loviți, răniți, infectați și care sunt lăsați să se zvârcolească singuri. Sunt oameni care, treptat, se transformă din victime, în vite.

Advertisements

Leave a Reply