Advertisements

Oscarurile mulţumesc toţi haterii

Fuga după celebritate pentru cei de la Oscar înseamnă defapt ratinguri cât mai mari colaborate cu evenimentul lor. De aceea anul acesta Oscarul a fost dat pentru toţii haterii, într-un stil mare. Anul trecut a fost un Oscar prea alb, stârnind critici din toate colţurile Americii iar aceea ediţie a fost umbrită de acest fapt. Anul acesta s-a compensat din plin cu privire la cei nominalizaţi în diferite categorii plus că au mărit breasla cu drept de vot.

Pentru început luăm ca exemplu nominalizările la cel mai bun film, unde 3 filme au în prim plan personaje de culoare; nu spun că au fost filme proaste, dar în mod normal cred că nu ajungeau mai mult de unul pe lista scurtă. Moonlight câstigă surprinzător şi în mod istoric Hollywooscar renunţă la dragostea cea dintâi, muzicalul.

89th Academy Awards - Oscars Awards Show

La categoria cel mai bun actor dă o falsă impresie prin aruncarea lui Denzel Washington în luptă, considerându-l un favorit (după premiul din partea breslei actorilor) pentru a-l încurca pe Cassey Affleck.

La categoria film străin face inversul şi luptă contra unui hater pe nume Donald Trump, astfel Toni Erdmann este uitat iar Forushande este câştigător datorită restricţiilor impuse de presedintelui american celor 6 ţări printre care si Iran. Mai mult de atât avem şi un sirian câştigător în dreptul documentarului de scurt metraj: The White Helmets.

Şi toată această situaţie nu e politically correct ci doar pentru a închide gura lumii, aşa că nu fiţi haterii şi uitaţi-vă la ceva românesc, adică premiile Gopo.

Advertisements

Leave a Reply