Advertisements

Nu știu dacă Occidentul își dorește să vadă alt tip de film

Continuare de aici: Lumea citește și acum, totuși!

Literatura s-a modificat de când cu evoluția cinema-ului: nu se mai scrie la fel…

ana12Cinemaul de autor, cel puțin acesta românesc, este de zece ori mai puțin dinamic decât o descriere din Proust, e o cameră care stă nu știu câtă vreme pe nu știu ce.

De ce crezi că este așa? Poate o limitare condiționată de buget, sau e o alegere conștientă?

Nu știu… Nu, cred că este o alegere artistică, nu ține de subfinanțare. Este o chestie absolut asumată.

Este ceva care a mers…

A și mers, a câștigat și premii, și normal că dacă ceva funcționează, nu-l strici!  Dacă a mers ceva, într-un context global… e un soi de cerc vicios în care nu vrea nimeni să inventeze ceva nou, au văzut ce anume funcționează și, pe de altă parte, dacă vii ca regizor român cu un alt stil de film… nu știu dacă Occidentul își dorește să vadă alt tip de film de la români, odată ce le-a plăcut foarte mult un anumit tip de film…

Și uite că oamenii totuși se reinventează, Cristi Puiu are talentul uriaș de-a se reinventa constant și de-a imprima mișcare, mie mi se pare incredibil. Cristi Puiu este incredibil!

Cum de n-ai lucrat cu el până acum?

Nu știu, e ciudat… pentru că de foarte multe ori se-ntâmplă în meseria asta să-ți atragi antipatii fără să-ți dai seama, fără ca măcar să fi trecut pe-acolo. Eu nu știu de ce nu mai joc… mie mi-ar plăcea foarte mult să joc în filme românești. Foarte mult, dar ei nu mai vor! La un moment dat auzisem c-aș fi prea scumpă – ceea ce este o prostie, adică e o chestie de buget: ceri bani în funcție de buget.

Asta pe de o parte, pe de alta, eterna mea problemă cu fața pe care o am, și care nu știu dacă se pretează neapărat la cum văd ei femeia română. Eu sufăr de fața mea dintotdeauna: s-a spus că sunt androgină, că sunt bizară…

Tu ai ochii albaștri?

Da. Transparenți…

Te-am întrebat pentru că știu din interviul făcut cu Judith State la Cluj că au fost două linii de casting la Sieranevada, dacă ar fi jucat Titieni în rolul principal s-ar fi mers pe o familie cu ochi albaștri, dar fiindcă a jucat Mimi Brănescu s-a mers pe un casting cu ochi căprui…

Serios? Nu știam. Eu n-am fost nici invitată la casting!

Cristi Puiu este foarte atent la orice amănunt…

Știu, e minuțios… dar sunt lentile de contact, adică se pot face multe azi…

Spuneai ceva înainte, cum că filmul nu poate fi considerat un subgen. Voiam să te întreb apropos de TIFF, se spune că în acea perioadă se umple Clujul de hipsteri… nu că ar deranja pe cineva 🙂

Păi, ar fi o prostie!

Dar hipsterii sunt considerați o sub-cultură 🙂

Da?

Bun, un curent din ăsta apare ca o contra-cultură (ceva marginal), apoi când își face adepți devine sub-cultură și uneori, ca în cazul hipsterilor, ajunge chiar un curent acceptat – este mainstream, deja.

ana14Pe mine nu mă deranjează, dar nici nu mă interesează deloc cineva neautentic, cineva care merge doar după mode – mi se pare o trădare uriașă a propriei persoane. Cum ești tu original? Dacă ai văzut că în grupul tău se îmbracă toți la fel și ascultă aceeași muzică, unde mai e originalitatea?

Bine, dacă în mod real îți dorești asta…

Nu știu, eu fiind un om care tot timpul a avut… am avut bucuriile mele, plăcerile mele, m-am îmbrăcat cum mi-a plăcut mie, cu riscul de a fi numită demodată, ciudată, la-la-la. Am citit ce mi-a plăcut mie… adică pe mine m-au interesat lucrurile mele, am fost tot timpul deschisă către informație nouă, dar m-a speriat ideea de a merge cu un val. Întotdeauna m-a speriat.

Adică, mi se pare că ar trebui să fie un privilegiu să întâlnești pe cineva cu gusturi asemănătoare, cu care poți discuta. Ar trebui să fie unul din cadourile vieții, nu o chestie pe care o-ntâlnești constant: suntem toți îmbrăcați în aceeași cămașă și ascultăm aceeași formație.

Și ne simțim bine, tocmai de asta 🙂

ana13…pentru că trebuie. Nu mi-a plăcut niciodată, culmea, ideea asta: pentru că ceva trebuie. Niciodată! Eu mi-am făcut o cultură foarte faină în liceu necitind cărțile care trebuia, pentru că de-a naibii citeam alte cărți: citeam Kafka când eram obligați să citim ceva. Ideea de lucruri impuse mă ucide, e o problemă de-a mea. La fel, asta: nu mai purtăm roz niciunul de astăzi, că nu se mai poartă roz. Ei, exact în clipa aia eu îți port roz. Jumătate de oră, dup-aia mă plictisesc și de-a fi revoltată.

Chiar voiam să te-ntreb câte ceva despre obsesiile tale…

Aș fi putut să mă nasc în San Francisco în anii ’70. Am superstiții foarte multe. Dar obsesii? Chiar așa, ce obsesii am? (se gândește, apoi brusc):

Am o problemă cu lucrurile nemeritate. Am o problemă cu oamenii care-și arogă lucruri nemeritate. Nu știu, cred că e cumva din familie, noi suntem o familie de oameni foarte corecți, nemțesc de corecți și întotdeauna am fost așa… Adică n-am putut niciodată să-mi asum, să îmi arog ceva nemeritat: o laudă pe care nu am meritat-o…

Mă deranjează când văd la alții, da. Mă deranjează să văd că oamenii au scurtături, și că păcălesc. Și mă mai deranjează că alții ori nu văd, ori nu semnalează că împăratul e gol…

– în curs –

Imaginea principală: Lorenzo Sportiello

Foto 3, 4:  Adi Bulboaca cu Huawei P9 pentru SUB25

Advertisements

Leave a Reply