Advertisements

Important este să faci drumul

Știi, lucrurile simple întotdeauna se super-complică, înainte să redevină simple. Întotdeauna trebuie să faci (Puiu spunea asta) drumul până acolo. Dacă nu ai făcut drumul și o iei pe scurtătură, nu ai cum să ajungi la un lucru bun – este imperios necesar să-l faci. Și asta e o chestie super-reconfortantă: să știi că trebuie să faci drumul, că nu se poate altfel. Măcar știi ce ai de făcut! Dar ca să ajungi la o așa chestie simplă, trebuie întâi ca lucrurile să se complice.

Așa e și cu rolurile: în momentul în care-ți iese din prima, trebuie să te gândești bine, că poate ai tratat rolul superficial. Trebuie să se complice, să se ajungă într-un punct în care nu mai înțelegi nimic, pentru ca apoi să se cristalizeze – fără a face din asta un fel de ritual. Dar în momentul în care iese din prima și foarte repede, foarte ușor, trebuie să-ți pui un semn de întrebare – nu spun că e rău, dar trebuie să te gândești….

Așa și cu Andrei (Cohn), e un regizor excepțional pentru că știi că e un om care se uită la tine, și în momentul în care a surprins niște momente de adevăr le păstrează. Sunt foarte rari astfel de regizori….

Mai ai ceva în plan cu el?

Suntem prieteni, discutăm, dar încă nu știu nimic de vreun film.

Să vorbim atunci despre altceva: sunt regizori, ca Alexandru Dabija în această piesă (Svejk, produsă de Teatrul Odeon), care lasă libertate de improvizație actorilor, sau ca Silviu Purcărete, a care își impune actorilor viziunea asupra piesei…

Dabija e un… ca actor, după întâlnirea cu Dabija, știi sigur că te-ai ales cu ceva: personalitatea lui, talentul și forța asta a lui se imprimă în jocul tău. Știi care e chestia? Piesa asta este super-lucrată! Dacă pare liberă, ăsta este rezultatul unei munci destul de…

De cât timp se joacă în București? Se joacă des? (intervine Emil ca un bucureștean veritabil)

În februarie a fost premiera și se joacă destul de des, e un spectacol de succes, rețeta e Dabija + Bartoș.

Te ajută în film faptul că joci pe scene de teatru?

p4Da, normal că te ajută, nu pot să explic cum, dar eu pentru teatru mă pregătisem inițial, adică în facultate era așa: jucam la Casandra – era studioul de teatru al facultății, care acum s-a desființat – o mare, imensă pierdere. Dar era un loc extraordinar, un teatru în mijlocul Bucureștilor în care jucat studenții din anul IV – mi se pare că a fost dat prin folosință prin anii 60, dacă nu mă înșel chiar prin 1957 și până în 2000 și ceva a funcționat ca un studio de teatru unde tu ca student, abia ieșit din școală, jucai (scenă, cortină, costume, decoruri) în fața unui public venit să te vadă.

Apoi s-a desființat, ceea ce a fost o tragedie – eu acolo am trăit niște vremuri minunate, mă pregătisem pentru teatru, mă gândeam că voi juca în teatru și mai fac și câte un rol în film, așa, din când în când, dar uite că… m-a făcut viața să-mi pun alte întrebări.

Continuă aici.

Advertisements

Leave a Reply