Advertisements

Il Vangelo secondo Matteo (1964)

pas1

,,Evanghelia după Matei “/după Pier Paolo Pasolini

Cel mai bun film  despre viața lui Christos este considerat filmul lui Mel Gibson ,, Patimile lui Hristos”cel mai frumos film  ,, Isus din Nazareth”  a lui Franco Zeffirelli și  cel mai deosebit  film ,,Evanghelia după Matei” de Pier Paolo Pasolini.

Relațiile lui Pasolini cu catolicismul și cu religia în general s-au dovedit mereu dificile : cineastul  are o atitudine foarte echivocă față de credință , încercând să înțeleagă acel ,,sacru profan ” căruia îi este tributar, poate, fiecare poet și indiscutabil și acest film este unul poetic.  Pasolini  afirma adesea ,, Sunt un ateu care trăiește cu nostalgia unei credințe.”
 
De foarte tânăr Pasolini a fost obsedat de figura lui Hristos cu care în acest film pare să se identifice : un autoportret al marxistului rebel, un martir politic și social (care s-a simțit mereu atacat sau marginalizat mai ales din cauza operelor sale). În acest  spirit a distribuit-o chiar pe mama lui, Susana Pasolini,  în rolul Fecioarei Maria, la vârsta a doua!


Pasolini este fidel Evangheliilor (aceea a lui Matei adesea interpretată drept revoluționară ) și chiar  s-a consultat cu teologi pentru a putea prezenta cât mai  bine aspectul fizic al  apostolilor.  Filmul e dedicat  Papei Ioan al XXIII între 1958-1963 (Angelo Giuseppe Roncalli  ), o personalitate controversată, vezi aici:  https://www.bisericacatolica.org/ioan-al-xxiii-lea-canonizare-beatificare-falsa
Pentru decorurile din film Passolini a vizitat Israelul și Iordania,  dar peisajele de acolo i s-au părut prea moderne încât a hotărât să filmeze în sudul Italiei și în Sicilia, unde sărăcia era corespunzătoare vremurilor biblice; deci locații tocmai bune pentru o reconstituire istorică. Interpretul lui Isus trebuia să fie  un poet rebel : a apelat la marxistul Evgheni Evtușenko, la beatnicul Jack Kerouak , dar aceștia l-au refuzat. L-a distribuit pe Enrique Irazoqui un student spaniol care avea 19 ani ; voce, actorul  Enrico Maria Salerno . Celelalte personaje sunt de asemenea artiști neprofesioniști : un casting tipic neorealismului, de asemenea  pelicula e în alb-negru .
Este un film brut, primitiv , universal,  pe măsura Omului.  Limbajul cinematografic original a lui Pasolini  sublimează cotidianul periferiilor italiene postbelice prin  procedee rezervate de obicei picturilor religioase .

pas3
Imaginea este centrată frontal pe chipurile personajelor (ca în iconografia ortodoxă). Personajele principale sunt într-o sfâșietoare singurătate : chiar primele scene ne-o aduc ,, aproape” pe Maria , însărcinată, cu un zâmbet giocondian, încurcată de această situație incredibilă și de suspiciunile lui Iosif. Este mai degrabă o scenă siciliană .

pas
Iată încă un episod antologic și sublim prin simplitate: Isus,  singur, într-un plan secund, în mijlocul deșertului, poate în centrul Lumii, invocând, rugându-se, propăvăduind.  Martori?  Poate Tatăl, dar cu siguranță noi, spectatorii ! Si putem înțelege câteva lucruri esențiale, după voia noastră. La fel jurământul de pe Muntele Măslinilor : că are spectatori sau nu, Isus e singur. Pasolini recunoaște fascinația  sa pentru “irațional”, pentru divin.
Un rol neglijat în Evanghelii este mai  consistent la Pasolini : Iosif, tatăl în brațele căruia aleargă Isus copilul, Isus fiul, care mai târziu constată: “Sometimes, I feel like a motherless child”.


Cineastul folosește cadraje asimetrice, zoom-uri  (merită să le numărați) un montaj discontinuu  în care se întretaie planuri de ansamblu și planuri apropiate. Scena procesului o vedem prin ochii lui Ioan, din plan îndepărtat:distanțarea
Filmul are și un ritm deosebit alăturând cuvânt, citate, digresiuni fără nici o tranziție. Muzicalitatea  minimalistă este și ea de-o universalitate confirmată de banda sonoră unde regăsim Bach, Negro Spirituals, Mozart,Prokofiev,  cântece africane sau revoluționare rusești !
Fidelitatea lui Passolini față de litera evangheliilor nu exclude interpretarea foarte personală a vieții lui Isus care împreună cu discipolii săi ne evocă mai degrabă o ceată rătăcitoare de liber cugetători, cu totul altfel de cum sunt reprezentați în pictura tradițională.

Advertisements

Leave a Reply