Advertisements

Homarul nefiert

Anul trecut, tot cam pe vremea asta, vedeam și comentam Homarul regizat de Yorgos Lanthimos într-un soi de clandestinitate extaziată. Nu mai văzusem de multă vreme un film precum cel adus în atenția cinefililor prin nominalizarea lui Colin Farell la cel mai bun rol masculin într-o comedie sau musical. O mică reducere la absurd, plecând de la contradicții ale vieții sociale pe care le cunoaștem, dar refuzăm să le dăm importanță.

Sunt atât de multe filme, iar noi atât de grăbiți să le descoperim ca să le consumăm, încât ne vine tot mai greu să revedem unul, oricât de bun. The Lobster este unul dintre filmele speciale, și l-am revăzut cu ocazia reluării sale pe HBO. Nu Colin Farell a luat premiul pentru cel mai bun actor anul trecut, ci Matt Damon, pentru Marțianul – un film mult mai ușor de consumat la prima vedere. O poveste simplă – nu că Homarul ar avea una foarte complicată; dar distopia britanică îți reține atenția atât prin firul narativ, cât și prin jocul sec al personajelor. Am scris ceva mai târziu pe blog, aici.

thelobsterȘi totuși, nu în asta constă ineditul ei, comedii absurde s-au mai făcut. Ca orice obiect artistic, filmul (mai ales unul de artă) comportă mai multe interpretări. Și acest film anume îți rămâne în minte multă vreme după ce-l vezi. Abia la a doua vedere l-am putut aprecia ca obiect artistic, nu ca și construcție epică. Cu toată intensitatea (credeam) primei receptări, am descoperit scene pe care nici măcar nu-mi aminteam să le fi văzut. Apoi, multe detalii al căror humor absurd îl ignorasem, astfel că dădusem scenele cu totul la o parte, din dorința de a fi cât mai prezent în film.

Când vine vorba de alegerea unui partener, oamenii par blocați de anumite caracteristici, cum sunt defectele celorlalți. Însă asta se răsfrânge și asupra lor, așa că ajung să se definească prin propriile tare: șchiopul, surdul sau sâsâitul – își aleg partenerele după defecte, dar ajung să fiarbă în suc propriu. Doar Miopul interpretat de Colin Farell reușește o evadare din societatea hotelieră, pentru a deveni captiv în cea a oamenilor liberi. Și totul doar pentru a afla că ultima nu este decât o oglindă a celeilalte. Why I Made ‘The Lobster’? se întreba Colin Farell într-un interviu pentru Rolling Stones. Și tot el răspundea:

For me, a lot of it is about loneliness. I think a lot of our lives, in ways that seemingly are unrelated or obscure, are lived through the lens of trying to avoid loneliness at all costs.

Advertisements

Leave a Reply