Advertisements

Camera obscură

Un interesant documentar despre cinecluburile din România, foarte active în perioada comunistă (se pare că existau vreo 700) – prezentat la Cluj în cadrul Cinematecii TIFF, în prezența regizorului Gheorghe Preda:

Să faci un film despre cinecluburile existente acum 40, 50 de ani în România e o aventură. […] Filmele au fost fie aruncate, fie sechestrate de întreprinderile care patronau majoritatea cinecluburilor.

Considerate ca parte a propagandei de partid (pe lângă ele, se mai făceau scurt-metraje de protecția muncii și abia apoi proiecte personale), majoritatea au fost distruse după Revoluție. Îngrădite și de mijloacele tehnice, aceste filme de amator căutau ceea ce se cheamă acum minimalism. Neputând lucra cu priză de sunet, membrii cinecluburilor trebuiau să încerce compoziție în cadru. În cazul lor nu era vorba de vreo dogmă, ori de un minimalism cinematografic, ci de unul căutat – amatorii fiind conștienți care le sunt limitele: depindeau de numărul de role de peliculă alocate, și, neavând libertatea scriitorului sau muzicianului, nici nu putea fi vorba de samizdat.

În perioada de relativă deschidere din anii 68-72, cinecluburile constituiau chiar o mică avangardă. Modelul de organizare adoptat de cinecluburile românești a fost cel franțuzesc, dar aprecierea lor din partea cineaștilor nu era similară, după cum remarca membrul unui cineclub din Bacău, stabilit acum în Franța: acolo, cineaștii privesc amatorismul cu indulgență și uneori chiar cu interes, pentru autenticitatea lui – se mai inspirau din experiențele acelor entuziaști.

O altă remarcă interesantă a unui membru de cineclub, prezentând un material propriu în șirul de interviuri: „sunt subiecte care nu te pot preocupa doar ca profesionist, sau doar ca amator – ci te preocupă pur și simplu. De exemplu, cum creezi ritm în (imaginea de) cinema? Am ajuns și noi în acest punct, și ne-am pus această întrebare esențială”. Un documentar bine făcut, bine poziționat (observație corectă, echidistantă) și destul de dinamic – în ciuda subiectului perimat.

Cinecluburile nu mai există decât în amintirea puținor oameni, ele sunt istorie și bat deja spre legendă (unora li s-ar prea chiar un subiect hilar), iar cineclubiștii erau cam la fel de perimați acum 50 de ani, precum par și azi: filmau pe aparate Paillard, produse în perioada primului război mondial. Autorul a avut de ales dintr-un material imens, și nu doar cantitativ.

După propria declarație, cel mai obositor a fost să găsească peliculă de calitate pentru acest documentar – dar într-un final efortul său a fost răsplătit, chiar cu imagini inedite în ultimele minute. Mai multe declarații de la acest eveniment, după transcrierea înregistrării. Un scurt-metraj al aceluiași regizor Gheorghe Preda se poate vedea pe CinePub.

Advertisements

Leave a Reply